Sunt decis să investim în Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie și să îi dăm importanța pe care o merită.

Am auzit foarte des că Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie este un fel de cenușăreasă în domeniul sanitar ieșean. Am fost acolo și am văzut că, în loc să avem un spital la standarde înalte, avem într-adevăr o unitate medicală care este în suferință.
Împreună cu managerul Radu Dabija suntem deciși să redresăm aceast spital. Nu se poate ca după 30 de ani de la căderea comunismului acest spital să fie într-o stare de degradare așa de pronunțată!
Am văzut cum arată stația de oxigen – aspect esențial în această unitate medicală mai ales din prisma faptului că este un spital aflat în prima linie de luptă împotriva pandemiei Covid19.
I-am asigurat pe Radu Dabija și pe ceilalți medici că mă pot considera un membru al echipei lor pentru că, în calitate de președinte al Consiliului Județean Iași, sunt decis să investim în acest spital și să îi dăm importanța pe care o merită.