România va beneficia de 80 de miliarde de euro

Ludovic Orban: România va beneficia de 80 de miliarde de euro, alocări din bugetul Uniunii Europene 2021-2027. Pentru a putea accesa aceste resurse financiare, care reprezintă o șansă uriașă pentru România, va trebui să ne mobilizăm la maximum în ceea ce privește exercițiul financiar multianual, bugetul 2021-2027.

Până la 31 iulie, trebuie să ne definim cu precizie care sunt programele și categoriile de cheltuieli de beneficiari, timpul de proiecte finanțabile în cadrul exercițiului financiar multianual.

Pe 31 iulie, trebuie să lansăm în dezbatere publică și să fim pregătiți să începem negocierile pentru Acordul de parteneriat cu Uniunea Europeană, astfel încât să fim pregătiți și, imediat cu începerea anului 2021, să facem toate formalitățile de pregătire a absorbției fondurilor.

Pentru prima oară, am prevăzut sume din POIM (Programul operațional infrastructură Mare) și din POAT (Programul de Asistență Tehnică), pentru pregătirea proiectelor.

Această sumă să fie pregătită nu numai pentru bugetul UE pe 2021-2027, ci și pentru proiectele pe care le putem finanța din cadrul Next Generation EU, în care vom beneficia de 16,8 miliarde sub formă de credite şi 16,7 miliarde sub formă de granturi, adică sume de bani nerambursabile.