Guvernul vrea sa declarare autostrada A8 „proiect de siguranța națională”

Executivul are in lucru textul unei Ordonante de Urgenta prin care autostrada A8 va fi trecuta ca proiect de importanta si siguranta nationala, pentru deblocarea si accelerarea acestui proiect „vital pentru Europa”

Ministrul Mediului, Apelor si Padurilor, Costel Alexe, a declarat ieri ca sustine fara echivoc toate proiectele de infrastructura pe care le are Moldova si, in ceea ce priveste problemele de mediu, impreuna cu echipa de la minister, va face tot posibilul ca aceste proiecte sa nu fie blocate sau sa stagneze.
„Este o chestiune dureroasa pentru noi toti, cei din Moldova, pentru ca ani la rand am considerat cu totii ca infrastructura din Moldova merita mai mult si sper ca in viitorul apropiat sa facem acest lucru, impreuna. Daca ati vazut acea statistica venita de la Comisie, avem cred ca azi in regiunea noastra cele mai multe decese provocate de accidentele rutiere. Daca suprapunem aceasta harta a accidentelor peste infrastructura noastra, vom vedea ca este printre principalele cauze. Si ca deputat si ca ministru sustin fara echivoc toate proiectele de infrastructura pe care le are azi Moldova, fie ca vorbim de A8, de A13 sau de A7, pentru ca sunt vitale toate pentru dezvoltarea regiunii noastre. De aceea, personal sustin fara echivoc si consider strategice Autostrada Unirii, Ungheni – Iasi – Targu Mures, care mi se pare vitala pentru dezvoltarea Moldovei, dar sunt si semnatar pentru A13 Brasov – Bacau, cum este aproape la fel de importanta A7 de la Siret, Suceava, spre Bucuresti”
, a spus Costel Alexe la o conferinta online privind eficienta alternativelor de transport rutier pe axa Est-Vest.

Ministrul a precizat ca saptamana trecuta a avut loc o noua intalnire cu cei implicati in aceste proiecte pentru a se asigura ca „nu vom ramane blocati” in birocratie atunci cand vine vorba de reglementarile de Mediu. „Guvernul din care fac parte a reusit intr-un termen foarte scurt sa mearga mai departe cu toate aceste proiecte de infrastructura pentru ca, indiferent cine va veni la guvernare, important este ca tot ce s-a facut pana acum pentru aceste proiecte sa fie dus mai departe. In ceea ce priveste problemele de mediu, am avut saptamana trecuta a doua intalnire la Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor cu cei de la Agentia Nationala pentru Protectia Mediului, cu cei de la ariile protejate, cu cei de la CNAIR, pentru a ne asigura ca nu vom ramane blocati in aceasta birocratie a statului roman atunci cand vine vorba de reglementarile de mediu care trebuie respectate. Fie ca vorbim de centura Bacau, fie ca vorbim de A13, de A7 sau A8, vreau sa cred ca impreuna cu echipa de la Ministerul Mediului vom urgenta tot ceea ce va tine de noi pentru a reusi sa facem posibil ca aceste proiecte sa nu fie blocate sau sa stagneze”, a explicat Costel Alexe.

Acesta a subliniat, referitor la autostrada A8, ca este in prezent pe circuit, in avizare interministeriala, o Ordonanta de Urgenta prin care autostrada sa fie trecuta ca proiect de importanta si siguranta nationala, „tocmai ca sa nu ramanem blocati” si dezvoltarea acestui proiect vital pentru Europa sa fie accelerata.