Costel Alexe, vizită în Rediu și Valea Lupului: “Vom face totul să atragem investiții în județul Iași”

Costel Alexe, președintele PNL Iași, s-a deplasat, la finalul acestei săptămâni, în comune din Zona Metropolitană, precum Rediu și Valea Lupului. Președintelui PNL Iași i s-au alăturat Cătălin Haidău și Liviu Dulgheru, candidați PNL la primăriile Rediu, respectiv Valea Lupului.

Avem un parteneriat pentru Iaşi şi vom face tot ce ne stă în putinţă să atragem investiţii şi să dezvoltăm județul și regiunea noastră! Aş vrea ca Iaşiul, care va fi primul judeţ din ţară cu un milion de locuitori, să aibă proiecte în derulare sau finalizate, o zonă metropolitană dezvoltată, cu o reţea de infrastructură şi servicii publice aşa cum merită, şi un judeţ Iaşi în care să avem toate drumurile asfaltate, să avem apă şi canalizare în fiecare comunitate din judeţ, parcuri industriale şi firme care să genereze locuri de muncă din comunităţile locale. Vrem să recuperăm decalajul Moldovei faţă de celelalte regiuni mai dezvoltate, decalaj care s-a acutizat în ultimii ani. Suntem oameni de bună credință și îi așteptăm alături de noi pe toți cei interesați cu adevărat de bunăstarea Iașului și a Moldovei.“, a declarat Costel Alexe, președintele PNL Iași.