Costel Alexe, REVOLTAT de amenajări piscicole cu aspect de depozite de deşeuri: ”Băieții deștepți au prejudiciat statul român”

Realitatea | 20 mai 2020, 10:02

”În România avem sute de așa-zise amenajări piscicole care, de fapt, sunt balastiere mascate, exploatate și, mai apoi, abandonate. Aceşti băieţi deştepţi nu fac altceva decât să extragă agregate minerale din terase fără să plătească vreun leu statului român.

Am fost într-o vizită de lucru pe Argeș Vedea, unde avem nu mai puţin de 140 de astfel de exploatări, care au solicitat avize, dacă au solicitat, doar pentru amenajări piscicole.

Nu pot să vă descriu ce am găsit în locul ”amenajărilor piscicole”, care arătau mai degrabă a depozite de deşeuri, gropile rezultate în urma exploatării ilegale a agregatelor minerale fiind ulterior umplute sau acoperite cu fel de fel de deșeuri.

Dacă ar fi plătit vreun leu statului român, ar fi trebuit avizul de la Agenţia pentru Protecţia Mediului, avizul de gospodărire a apelor, să plătească redevenţe.

Statul român a fost prejudiciat cu cel puţin câteva sute de milioane de euro în toată această perioadă, pentru că din evidenţe, la nivel naţional avem nu mai puţin de 670 de astfel de locaţii în care operatorii au solicitat aceste exploatări în vederea construirii de amenajări piscicole şi, din păcate, avem astăzi mai puţin de 10% dintre ele care să mai aibă apă, darămite să mai aibă şi peşte.

Vom transmite nominal către Inspectoratul de Stat în Construcţii să verificăm dacă au fost respectate reglementările.

Îmi doresc ca toţi cei care au solicitat aceste perimetre în vederea amenajării perimetrelor piscicole să plătească, băieţii deştepţi care ani la rândul, dincolo de prejudiciile de mediu, au prejudiciat statul român cu sume foarte mari”, a declarat, joi, Costel Alexe.