Bbilanțul primului an de guvernare a Cabinetului Orban.

Am prezentat astăzi, alături de colegii mei candidați la Senat și Camera Deputaților și de Primarul Mihai Chirica, bilanțul primului an de guvernare a Cabinetului Orban.

A fost un an în slujba românilor, a căror încredere ne-a motivat să ducem la îndeplinire toate obiectivele asumate în programul de guvernare, chiar și în condițiile în care ne-am confruntat cu o criză sanitară și economică fără precedent.
Executivul a schimbat radical paradigma economică a României, de la consumul păgubos și risipa instituite de PSD, la dezvoltarea prin investiții masive cu fonduri europene, competitivitate, digitalizare și sprijinirea sectorului privat.
Am primit la Iași vizita a aproape întregului cabinet de miniștri și a premierului, în repetate rânduri, iar ieșenii au înțeles că acesta va fi ritmul următorilor ani, iar județul nostru nu va mai fi neglijat.
Ca ministru al unui guvern liberal, am operat schimbări și am făcut progrese care vor îmbunătăți pentru totdeauna situația mediului și a pădurilor, iar finanțările care au venit în acest timp la Iași demonstrează ce vom face în următorii ani. Reamintesc totodată despre cele 46 de milioane pentru primăriile județului, o sumă record în țară și pentru Iași în ultimii ani, două milioane deja pentru spitalul Regional de Urgență, despre deblocarea proiectului autostrăzii prin identificarea soluției pentru podul de peste Prut, despre demararea licitației pentru obiectivul 4 al centurii ocolitoare a municipiului și multe alte proiecte.
Chiar dacă perioada grea pe care o traversăm nu s-a încheiat, o vom depăși prin solidaritate și prin aplicarea unor măsuri fără precedent pentru sprijinirea sistemului sanitar, a românilor și a companiilor.